Pe 14 iulie 2022,[1] de executarea sentinței Micula ICSID a fost respinsă de Curtea de Casație din Luxemburg.
Curtea Supremă a anulat decizia Curții de Apel de menținere a executării hotărârii pronunțate de tribunalul arbitral la data de 11 decembrie 2013 în Ioan Micula, Viorel Micula, s.c. European Food S.A, s.c. Starmill S.R.L. și S.C. Multipack S.R.L. v. România („Adjudecare" sau "Micula Award“).[2]
Potrivit Curții Supreme, când România a aderat la Uniunea Europeană („SUA“), convenția de arbitraj prevăzută în Tratat bilateral de investiții Suedia-România („PIC“) a devenit incompatibil cu dreptul UE. În consecinţă, convenția de arbitraj nu a avut nicio forță de la acea dată și România nu și-a renunțat niciodată la imunitatea jurisdicțională.
Decizia Curții de Casație din Luxemburg este discutabilă din mai multe motive, in orice caz.
Contextul procedural al executării hotărârii Micula ICSID
În 1998, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/1998 („Ordonanță“),[3] România a introdus anumite stimulente economice, precum scutirile de taxe vamale, să promoveze dezvoltarea anumitor regiuni defavorizate din România.
Pe baza Ordonanței care conține stimulente care se așteptau să fie menținute timp de zece ani, Viorel and Ioan Micula and their companies („reclamanţi“) a făcut investiții substanțiale în regiunile defavorizate din România.
in orice caz, în 2005, România a revocat aceste stimulente economice. Potrivit reclamanților, revocarea prematură a stimulentelor economice de către România a constituit o încălcare a obligațiilor statului în temeiul TBI Suedia-România care a intrat în vigoare la data de 1 Aprilie 2003.[4]
În 2006, Viorel și Ioan Micula și companiile lor au introdus cererea împotriva României la ICSID.
În paralel, România a aderat la Uniunea Europeană în 2007.[5]
Reclamanții au obținut o hotărâre finală în 2013. Conform Premiului, Romania a fost obligata sa plateasca mai mult de 376 milioane de lei românești, plus dobândă.[6]
România a procedat la plata parțială a Premiului. in orice caz, în 2015, Comisia Europeană a considerat că o astfel de plată constituia ajutor de stat ilegal și a împiedicat România să efectueze orice altă plată.[7]
În iunie 2019, Tribunalul a anulat decizia Comisiei Europene pe baza faptului că hotărârea a recunoscut un drept la despăgubiri pentru investitorii existenți înainte de aderarea României la UE. prin urmare, Comisia Europeană nu a putut aplica normele UE privind ajutoarele de stat în acest caz:[8]
83 According to settled case-law, se aplică reguli noi, ca o chestiune de principiu, imediat la efectele viitoare ale unei situaţii apărute sub vechea regulă (vezi judecata de 11 decembrie 2008, Comisia împotriva Statului Liber Saxonia, C‑334/07 p, SUA:C:2008:709, paragraf 43 și jurisprudența citată).
84 În cazul de față, datorită caracterului specific al hotărârii arbitrale, ceea ce este evident, printre altele, din recital 146 a deciziei atacate, nu se poate considera că efectele acestei hotărâri constituie efectele viitoare ale unei situații apărute anterior aderării în sensul jurisprudenței citate la alin. 83 de mai sus, întrucât această hotărâre a produs retroactiv efecte definitiv dobândite pe care doar le „a declarat” pentru trecut, adică, efecte care, în parte, au fost deja stabilite înainte de aderare.
Comisia Europeană a făcut recurs decizia Tribunalului privind 27 August 2019 în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene („CJUE“).[9] În ianuarie 2022, CJUE a decis în favoarea Comisiei Europene și a considerat că Comisia Europeană este competentă să decidă că plata parțială efectuată de România în cadrul atribuirii în favoarea fraților Micula ar încălca regulile privind ajutorul de stat.. De asemenea, Curtea de Justiție a considerat că Ahmea cazul a fost relevant pentru acest caz.[10]
Executarea respinsă de Curtea Supremă din Luxemburg
În 2015, președintele tribunalului districtual al ducatului din Luxemburg a dispus executarea sentinței.
România a contestat decizia. În 2021, Curtea de Apel a respins recursul României. Potrivit Curții, România a renunțat la dreptul său de a invoca imunitatea jurisdicțională prin intrarea în TBI Suedia-România.
Împotriva tuturor așteptărilor, Curtea de Casație din Luxemburg a anulat apoi decizia Curții de Apel care a confirmat executarea sentinței.. Potrivit Curții de Casație, clauza arbitrală din cadrul TBI Suedia-România fusese anulată când România a aderat la UE 2007:[11]
[L]consimțământul pe care România l-a dat cu privire la posibilitatea ca un litigiu cu investitorii să i se introducă împotriva acesteia în cadrul clauzei arbitrale prevăzute la art. 7(5) al BIT este, de la aderarea României la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007, „lipsă de orice obiect” (punct 145 a hotărârii mai sus menționate) deoarece este contrar articolelor 267 și 344 TFUE, astfel încât aceste articole împiedică deducerea din articol 7(5) a TBI o ridicare de la imunitatea de jurisdicţie şi că, prin efectuarea acestei deduceri, Curtea de Apel a nesocotit aceste articole, și, a doua industrie, prin deducerea renunțării României la imunitatea de jurisdicție din consimțământul dat de aceasta din urmă la art. 7(5) tu TBI.
Consecințele Deciziei Curții de Casație din Luxemburg privind executarea silită
Curtea de Casație din Luxemburg interpretează greșit Convenția ICSID considerând că momentul relevant pentru a decide că un stat și-a renunțat la imunitatea jurisdicțională este data la care se solicită executarea..
În temeiul articolului 25(1) din Convenția ICSID, „Competența Centrului se extinde la orice litigiu care rezultă direct dintr-o investiție, între un stat contractant (sau orice subdiviziune sau agenție constituentă a unui stat contractant desemnat Centrului de către acel stat) și cetățean al altui stat contractant, pe care părțile litigiului le acordă în scris în scris. Când părțile și-au dat consimțământul, nicio parte nu își poate retrage consimțământul unilateral.“[12]
Prin intrarea în BIT Suedia-România, România a consimțit să supună litigiile arbitrajului ICSID așa cum se prevede în mod expres la articolul 7 a BIT-ului menționat:[13]
(1) Orice dispută privind o investiție între un investitor al uneia dintre părțile contractante și cealaltă parte contractantă va avea loc, daca este posibil, fi rezolvat pe cale amiabilă.
(2) Dacă orice astfel de dispută nu poate fi soluționată în termen de trei luni de la data la care litigiul a fost ridicat de investitor prin notificare scrisă către partea contractantă, each Contracting Party hereby consents to the submission of the dispute, at the investor’s choice, for resolution by international arbitration to either:
eu) Centrul internațional pentru soluționarea litigiilor privind investițiile (ICSID) for settlement by conciliation or arbitration under the Washington Convention of 18 Martie 1965 on the Settlement of Investment Disputes between States and Nationals of Other States, (Convenția de la Washington); sau
ii) un tribunal ad-hoc înființat în conformitate cu Regulile de arbitraj ale Comisiei Națiunilor Unite pentru Dreptul Comerțului Internațional (UNCITRAL). Autoritatea de numire în conformitate cu regulile menționate va fi secretarul general al ICSID.
În consecinţă, România și-a oferit acordul la arbitrajul ICSID prin intrarea în TBI Suedia-România la data de 1 Aprilie 2003.
După cum sa menționat mai sus, Convenția ICSID necesită consimțământul în scris al ambelor părți la dispută, statul şi investitorul străin. Este bine stabilit în arbitrajul internațional de investiții că investitorul poate accepta oferta de consimțământ cuprinsă în TBI prin inițierea procedurilor ICSID.[14]
Viorel și Ioan Micula și companiile lor au acceptat oferta de consimțământ cuprinsă în TBI Suedia-România atunci când și-au prezentat cererea ICSID pe 28 iulie 2005.[15]
În lumina de deasupra, contrar poziției Curții de Casație din Luxemburg, momentul relevant pentru a decide dacă un stat și-a renunțat la imunitatea jurisdicțională este, probabil, momentul în care este semnat acordul de arbitraj, adică, 1 Aprilie 2003.
Saga lui Micula este departe de a se termina. Comisia Europeană inițiază proceduri de încălcare a dreptului comunitar împotriva Regatului Unit din cauza (sigur corect) decizie a Curții Supreme care permite executarea sentinței.
Deciziile suplimentare ale instanțelor naționale europene nu pot decât să confirme dificultatea investitorilor europeni de a executa hotărâri în Uniunea Europeană împotriva statelor membre.
[1] Luxemburg, Curtea de Casație, Cazul nr. 116/2022, Cas-2021-00061 datat 14 iulie 2022.
[2] Ioan Micula, Viorel Micula, s.c. European Food S.A, s.c. Starmill S.R.L. și S.C. Multipack S.R.L. v. România, Cazul ICSID nr. ARB / 05/20, Adjudecare, 11 decembrie 2013.
[3] Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 24/1998 eficient pe 2 octombrie 1998, EGO 24/1998.
[4] Acord între Guvernul Regatului Suediei și Guvernul României privind promovarea și protecția reciprocă a investițiilor datat 29 Mai 2002 și a intrat în vigoare la 1 Aprilie 2003.
[5] Comisia Europeană, Doi membri noi se alătură familiei UE, 28 decembrie 2006, https://ec.europa.eu/commission/presscorner/detail/en/IP_06_1900 (ultima accesare 21 iulie 2022).
[6] Ioan Micula, Viorel Micula, s.c. European Food S.A, s.c. Starmill S.R.L. și S.C. Multipack S.R.L. v. România , Cazul ICSID nr. ARB / 05/20.
[7] Decizia Comisiei (SUA) 2015/1470 de 30 Martie 2015 privind ajutorul de stat SA.38517 (2014/C) (ex 2014/NN) pus în aplicare de România — Hotărârea arbitrală Micula împotriva României din 11 decembrie 2013.
[8] Hotărârea Tribunalului, Micula v. Comisia Europeană datat 18 iunie 2019.
[9] Apel introdus 27 August 2019 de către Comisia Europeană împotriva hotărârii Tribunalului (Camera a doua, Compoziție extinsă) livrat la 18 iunie 2019 în cauza T-624/15: European Food e.a. împotriva Comisiei (Cauza C-638/19 P).
[10] Vedea, ex, Aceris Law LLC, Arbitraj de investiții intra-UE: Impactul declarațiilor statelor membre ale UE în Wake of Achmea, datat 6 Mai 2019.
[11] Luxemburg, Curtea de Casație, Cazul nr. 116/2022, Cas-2021-00061 datat 14 iulie 2022.
[12] Convenția ICSID, Articol 25(1).
[13] Acord între Guvernul Regatului Suediei și Guvernul României privind promovarea și protecția reciprocă a investițiilor datat 29 Mai 2002 și a intrat în vigoare la 1 Aprilie 2003, Articol 7 (accentul a fost adăugat).
[14] Vedea, de exemplu., Fabricația americană & Comercial, Inc. v. Republica Zair, Cazul ICSID nr. ARB/93/1, 10 februarie 1997, pentru. 5.23; AAPL v. Sri Lanka, Cazul ICSID nr. ARB / 87/3, Adjudecare, 27 iunie 1990; Fedax v. Venezuela, Cazul ICSID nr. ARB / 96/3, Decizia privind jurisdicția, 11 iunie 1997; CSOB v. Slovacia, Cazul ICSID nr. ARB / 97/4, Decizia privind jurisdicția, 24 Mai 1999.
[15] Ioan Micula, Viorel Micula, s.c. European Food S.A, s.c. Starmill S.R.L. și S.C. Multipack S.R.L. v. România, Cazul ICSID nr. ARB / 05/20, Adjudecare, 11 decembrie 2013, pentru. 10.