Arbitrajul intra-UE în conformitate cu ECT a fost găsit incompatibil cu legislația UE

Pe 2 Septembrie 2021, în Republica Moldova c. Komstroy, Curtea de Justiție a Uniunii Europene („CJUE“) a decis că Tratatul privind Carta Energiei („ECT“) arbitrajele intra-UE bazate pe acestea erau contrare legislației UE.[1]

Contextul cauzei

Energoalienii, a inițiat un producător ucrainean, un la procedura de arbitraj prevăzută la Articol 26(4)(b) a ECT împotriva Republicii Moldova.

Pe 25 octombrie 2013, de la tribunalul arbitral și-a dat hotărârea în favoarea energoalienilor. Potrivit tribunalului arbitral, Republica Moldova nu și-a respectat obligațiile internaționale și a fost astfel obligată să plătească o sumă de bani energoalienilor pe baza ECT.

O luna mai tarziu, Republica Moldova a introdus o acțiune în anularea hotărârii în fața Curții de Apel din Paris, Franţa. Pe 12 Aprilie 2016, Curtea de Apel a anulat hotărârea arbitrală pe motiv că tribunalul arbitral a declarat în mod greșit că are competență. Instanța a considerat că din cauza absenței contribuțiilor economice ale energoalienilor în Moldova, nu a existat nicio investiție în sensul ECT.

Succesorul Energoalienilor, Komstroy, a atacat decizia. Prin a judecata datata 28 Martie 2018, de Curtea de Casație anula decizia pronunțată de Curtea de Apel la data de 12 Aprilie 2016, pe motiv că instanța de apel a adăugat o condiție la interpretarea conceptului de investiție care nu era prevăzută în TCE.

Astfel, cazul a fost trimis înapoi la Curtea de Apel, într-o altă componență.

În fața Curții de Apel, Republica Moldova a susținut că nu au existat investiții din partea Energoalienilor în sensul articolului 26(1) din ECT citit în lumina articolului 1(6) din TCE și, prin urmare, litigiul nu ar putea face obiectul procedurilor de arbitraj.

Dimpotrivă, Komstroy a susținut că la tribunalul arbitral avea competența asupra litigiului deoarece toate condițiile menționate la articolul 26(1) din ECT au fost mulțumiți.

Curtea de Apel a decis să să suspende procesul și o sesizează CJUE pentru pronunțarea unei hotărâri preliminare cu privire la următoarele întrebări:[2]

Articolul trebuie 1.6 din Tratatul privind Carta Energiei să fie interpretat în sensul că o creanță care a rezultat dintr-un contract de vânzare a energiei electrice și care nu a implicat nicio contribuție din partea investitorului către statul gazdă constituie un „investiție”În sensul articolului respectiv?
Articolul trebuie 26(1) din Tratatul privind Carta Energiei să fie interpretat în sensul că achiziția, de către un investitor al unei părți contractante, a unei creanțe stabilite de un operator economic care nu provine din unul dintre statele care sunt părți la acel tratat constituie o investiție?
Articolul trebuie 26(1) din Tratatul privind Carta Energiei să fie interpretat în sensul că o creanță deținută de un investitor, care a rezultat dintr-un contract de vânzare a energiei electrice furnizate la frontiera statului gazdă, poate constitui o investiție efectuată în zona altei părți contractante, în cazul în care investitorul nu desfășoară nicio activitate economică pe teritoriul celei din urmă părți contractante?

Decizia CJUE

CJUE a răspuns că definiția investiției din articolul 1.6 din ECT a necesitat o contribuție economică din partea investitorului în statul gazdă și, prin urmare, nu a fost necesar să se răspundă la a doua și a treia întrebare.

Chiar dacă întrebarea nu ar fi fost pusă de Curtea de Apel, dar susținută doar de Comisia Europeană și de anumite state membre ale UE, CJUE a dat, de asemenea, o opinie cu privire la articolul 26 din ECT a fost compatibil cu legislația UE, deoarece prevedea arbitrajul între investitorii din UE și statele membre ale UE.

CJUE a concluzionat că arbitrajul intra-UE în temeiul TCE era incompatibil cu legislația UE.

Pentru a ajunge la această concluzie, raționamentul CJUE a fost următorul:

Primul, CJUE a considerat că instanțele naționale ale membrilor UE ar putea face trimitere preliminară la CJUE în conformitate cu Articol 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene care se citește după cum urmează:

Curtea de Justiție a Uniunii Europene este competentă să pronunțe hotărâri preliminare cu privire la:
(A) interpretarea tratatelor;
(b) validitatea și interpretarea actelor instituțiilor, corpuri, birouri sau agenții ale Uniunii;
În cazul în care o astfel de întrebare este ridicată în fața oricărei instanțe sau instanțe dintr-un stat membru, acea instanță sau tribunal poate, dacă consideră că este necesară o decizie cu privire la această chestiune pentru a-i permite să judece, solicită Curții să se pronunțe cu privire la aceasta.
În cazul în care o astfel de întrebare este ridicată într-un caz aflat pe rolul unei instanțe judecătorești dintr-un stat membru împotriva cărui decizii nu există o cale de atac judiciară în temeiul legislației naționale, acea instanță sau tribunal va aduce problema în fața Curții.
Dacă o astfel de întrebare este ridicată într-un caz aflat pe rolul unei instanțe sau instanțe dintr-un stat membru cu privire la o persoană aflată în custodie, Curtea de Justiție a Uniunii Europene acționează cu cel mai mic întârziere.

Potrivit CJUE, „Pentru a se asigura că acele caracteristici specifice și autonomia ordinii juridice astfel create sunt păstrate, tratatele au instituit un sistem judiciar menit să asigure consecvența și uniformitatea în interpretarea legislației UE. În conformitate cu articolul 19 DVS., revine instanțelor și tribunalelor naționale și Curții să asigure aplicarea deplină a legii respective în toate statele membre și să asigure protecția judiciară efectivă a drepturilor persoanelor în temeiul legii respective, Curtea având competență exclusivă pentru a da interpretarea definitivă a legii respective.“[3]

Al doilea, deoarece UE este parte contractantă la TCE, ECT este un act al dreptului UE:[4]

Din jurisprudența constantă a Curții rezultă că un acord încheiat de Consiliu, în conformitate cu articolele 217 și 218 TFUE constituie, în ceea ce privește Uniunea Europeană, un act al uneia dintre instituțiile sale, că dispozițiile unui astfel de acord fac parte integrantă din ordinea juridică a Uniunii Europene de la momentul intrării sale în vigoare și că, în contextul acestei ordonanțe juridice, Curtea este competentă să pronunțe o hotărâre preliminară cu privire la interpretarea acordului respectiv.

Al treilea, întrucât ECT este un act al dreptului UE, un tribunal arbitral ECT ar fi necesar să interpreteze, și chiar se aplică, Legislația UE atunci când se decide un litigiu în temeiul articolului 26 a ECT.[5] În consecinţă, CJUE a constatat dacă un la tribunalul arbitral se afla în sistemul judiciar al UE și dacă putea fi considerat ca o instanță sau un tribunal al unui stat membru în sensul articolului 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene. CJUE a concluzionat că, deoarece tribunalele arbitrale sunt în afara sistemului juridic al UE, nu ar putea asigura un control eficient asupra legislației UE.

In cele din urma, pentru a-și susține poziția, CJUE a făcut distincția între arbitrajul comercial și arbitrajul menționat la articolul 26 a ECT. Potrivit Curții, contrar arbitrajelor investitor-stat, arbitrajele comerciale “provin din dorințele exprimate în mod liber ale părților interesate“.[6]

Impactul deciziei CJUE privind arbitrajul intra-UE

Hotărârea CJUE urmează în mare măsură raționamentul Achmea BV împotriva Republicii Slovace. Chiar dacă decizia CJUE nu are niciun impact asupra hotărârilor viitoare ale tribunalelor arbitrale formate în conformitate cu articolul 26 a ECT, investitorii pot fi sceptici să investească, deoarece protecția lor în UE este mai puțin sigură.

Acest risc se aplică și mai mult acum, de exemplu, în Franța, a doua zi după Republica Moldova c. Komstroy decizia a fost luată, a publicat Direcția Generală a Trezoreriei într-un comunicat de presă, că niciun arbitraj bazat pe ECT nu va fi inițiat de un investitor UE împotriva unui stat membru al UE:

În acest context, Direcția Generală a Trezoreriei dorește din nou să atragă atenția investitorilor francezi care activează pe piața internă și a investitorilor europeni prezenți în Franța asupra faptului că nu ar trebui inițiată o nouă procedură de soluționare a litigiilor între investitor și stat împotriva unui stat membru al Uniunii Europene în aplicarea clauzei de arbitraj a TEC