Globalizarea a determinat lumea să facă tranzacții internaționale și acorduri de împrumut transfrontalier. Orice încălcare nu a putut fi rezolvată doar local. Nevoia unei soluții internaționale a evoluat. Singura metodă care ar putea pune capăt confuziei internaționale părea a fi arbitrajul. Prin urmare, arbitrajul internațional este din ce în ce mai recunoscut ca un forum preferat pentru soluționarea litigiilor privind acordurile internaționale de împrumut, deși nu a înlocuit încă în totalitate litigiile tradiționale.
Acorduri internaționale de împrumut
Un contract de împrumut este un contract formal care prezintă informații importante despre contrapartidă, responsabilități, și condițiile de creditare. Acești termeni pot fi, printre altele, suma împrumutului, tipul de împrumut care se prelungește, programul de rambursare, și rata dobânzii.[1] Un acord nu poate fi caracterizat ca un împrumut fără a prevedea rambursarea în conformitate cu termenii specificati în contract. Returnarea a ceea ce este împrumutat este trăsătura distinctivă a unui împrumut.
Contractele internaționale de împrumut conțin de obicei următorii termeni pentru a fi considerați validi din punct de vedere juridic.[2] Primul, fiecare contract de împrumut legitim trebuie să conțină suma împrumutului definită cu precizie și menționată în contract. Al doilea, de cele mai multe ori, trebuie calculată o rată a dobânzii. Dobânda reprezintă costul împrumutării fondurilor. Al treilea, trebuie specificate metodele de rambursare. Contractul ar trebui să conțină un program clar de rambursare care să includă detalii despre valoarea și frecvența rambursărilor și durata totală a împrumutului..[3] Al patrulea, un contract de împrumut obligatoriu din punct de vedere juridic trebuie să conțină intervalul de timp în care trebuie rambursat, iar al cincilea, orice prevederi speciale incluse, precum perioada de preaviz, etc., ar trebui specificat.
Finanțarea transfrontalieră necesită acorduri de împrumut mai structurate, cu termene numerotate și rate ale dobânzii determinate. Un împrumut din această categorie are nevoie de un șablon stabil și sigur atât pentru creditor, cât și pentru debitor. A avea un contract clar poate reduce orice incertitudine emergentă în tranzacțiile multijurisdicționale. Trebuie să existe întotdeauna o prevedere legată de problemele de atenuare a riscurilor, cum ar fi volatilitatea valutară, instabilitate politică, și bonitatea, în termeni adaptați care încorporează mecanisme pentru gestionarea implicite sau modificări imprevizibile.[4]
În plus,, acorduri transfrontaliere, mai ales cele bancare, trebuie să conțină prevederi care să respecte reglementările internaționale și locale, precum Anti-Spălarea Banilor (AML)[5] și Cunoaște-ți clientul (KYC)[6] cerințe.
Prevederile menționate mai sus pot spori încrederea creditorilor sau a debitorilor și îi pot determina să investească în moduri mai riscante pe piețele externe. De asemenea, acestea pot permite creditorilor sau debitorilor să aibă acces la informațiile necesare.
Litigii comune privind contractele de împrumut
Una dintre cele mai frecvente dispute cu privire la contractele de împrumut este încălcarea contractului. În mod obișnuit, încălcările apar atunci când debitorii nu își îndeplinesc obligațiile de plată. Împrumutații trebuie să urmeze „legăminte“, care le impun obligații/restricții specifice.[7] Legămintele pot fi împărțite în pozitive și negative. Cele pozitive arată că împrumutatul trebuie să nu îndeplinească ceva, în timp ce cele negative arată că împrumutatul procedează cu acțiuni interzise (cum ar fi dobândirea mai multor datorii). Încălcarea acestor acorduri duce la încălcări ale contractului.
Problemele de neperformanță sunt de obicei prezente în contractele de împrumut și sunt legate în principal de forță majoră și evenimente neașteptate de viață. Evenimente precum instabilitatea politică potențială sau pandemiile îi determină pe debitori să nu-și mai îndeplinească obligațiile, uneori în mod legitim și alteori pur și simplu folosind evenimentul ca pretext. Într-un cadru internațional, aceasta generează adesea conflicte din cauza normelor juridice divergente:
Majoritatea legislatorilor naționali oferă reguli care se ocupă de aceste probleme, dar principiile dezvoltate în dreptul intern precum frustrarea (legea engleză), imposibilitatea de realizare (sisteme de drept civil) sau impracticabilitatea (legea americană) poate implica diferențe substanțiale. Prin urmare, aceleași împrejurări pot exonerează o parte de răspundere într-un sistem juridic și nu în altul.[8]
De asemenea, pot apărea dispute cu privire la legea aplicabilă sau la dispozițiile jurisdicționale. Selectarea legii adecvate pentru fiecare contract de împrumut poate avea un impact semnificativ asupra caracterului executoriu al contractului și poate duce la provocări de executare în diferite jurisdicții: „Problemele de jurisdicție apar adesea atunci când părți din sisteme juridice diferite încheie acorduri, conducând la complexitate în stabilirea legilor care se aplică. Această ambiguitate juridică poate duce la dispute care sunt dificil de rezolvat, mai ales atunci când legea aplicabilă nu este menționată în mod explicit în contract.“[9]
Clauzele de arbitraj în contractele de împrumut
Încorporarea clauzelor arbitrale în contractele de împrumut atestă că litigiile care decurg din acorduri vor fi soluționate prin arbitraj. Având în vedere complexitatea problemelor bancare internaționale, cele mai multe părți preferă soluționarea acestor probleme prin arbitraj în detrimentul litigiilor (datorită caracterului internațional al primei și a caracterului executoriu internațional al hotărârilor arbitrale).
Clauzele de arbitraj ar trebui să conțină (1) regulile de arbitraj alese, precum cele ale ICC, SIAC, LCIA, etc., (2) sediul arbitrajului, locul unde se va desfășura arbitrajul (de obicei în locația inițială a uneia dintre părți) – și legea procedurală care reglementează arbitrajul, și (3) limba procedurii.[10]
Caracterul internațional al arbitrajului oferă ambelor părți un mediu sigur și imparțial (fie că este un împrumutat sau un împrumutător). Părțile pot specifica o locație neutră, arbitri independenți, și arbitri cu experiență în probleme și sectoare complexe. Arbitrajul oferă, de asemenea, flexibilitate în audieri (în persoană, hibrid sau 100% virtual). Un avantaj cheie este abilitatea de a selecta adjudecători cu expertiză relevantă:
Multe dispute de pe piața financiară sunt de natură înalt tehnică și cer un fundal în practica pieței, personalizat, și utilizare, totuși absența unei instanțe specializate în domeniul finanțelor, atât la nivel intern în multe jurisdicţii cât şi la nivel internaţional, creează un gol pe care o comisie de arbitraj atent selectată, format din unul sau mai mulți arbitri cu experiența necesară, poate umple. Prin adaptarea regulilor și procedurilor arbitrale la preocupările specifice ale acestor piețe, este de așteptat doar ca atractivitatea acestei alternative să fie sporită în continuare.[11]
Avantajul fundamental in context international, in orice caz, după cum sa menționat deja, este că hotărârile arbitrale pot fi aplicate cu ușurință la nivel internațional în conformitate cu Convenția de la New York, care să permită executarea hotărârilor arbitrale în (actual) 172 Statele părți la Convenția de la New York.
Precedent legal în acordurile internaționale de împrumut
Litigiile privind contractele de împrumut sunt rezolvate frecvent prin arbitraj.
Cazul BEI v. Siria[12] este una dintre cele mai cunoscute dispute din sectorul financiar. Pe 18 octombrie 2023, Tribunalul Uniunii Europene s-a pronuntat în favoarea Băncii Europene de Investiții (BEI) împotriva Republicii Arabe Siriene. Disputa sa centrat pe un acord de împrumut pentru a îmbunătăți sistemul de transport al energiei electrice din Siria.
Povestea din spatele acestei hotărâri începe în decembrie 2000, când BEI și Siria au încheiat un acord de împrumut pentru a finanța consolidarea infrastructurii de transport a energiei electrice din Siria. Siria și-a îndeplinit obligațiile de rambursare conform acestui acord. BEI a solicitat căi de atac, invocarea clauzei arbitrale din cadrul contractului de comodat, și a intentat un proces în temeiul art 272 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE). Această hotărâre subliniază caracterul executoriu al clauzelor arbitrale din acordurile internaționale de împrumut și evidențiază obligațiile legale ale statelor suverane în onorarea angajamentelor financiare.
Nerespectarea termenilor unui contract de împrumut poate duce adesea la dispute cu privire la ratele dobânzilor și prețurile acestora. Întrebarea dacă toate astfel de dispute pot fi rezolvate prin arbitraj devine din ce în ce mai puțin semnificativă ca problemă juridică.
Cazul binecunoscut Încasare cec Buckeye, Inc. v. Cardegna[13] este un astfel de exemplu. Cazul a apărut când John Cardegna și alții au intentat un proces colectiv împotriva Buckeye Check Cashing, Inc, susținând că acordurile de împrumut pentru ziua de plată pe care le-au încheiat au fost ilegale în conformitate cu legea din Florida, deoarece aplicau rate ale dobânzilor cămătărie. Ei au susținut că aceste acorduri sunt nule de la inceput (de la bun început) datorita ilegalitatii lor. Întrebarea juridică principală a fost dacă o instanță sau un arbitru ar trebui să decidă dacă un contract care conține o clauză arbitrală este nul din cauza ilegalității.
SUA. Curtea Suprema, într-o decizie scrisă de judecătorul Antonin Scalia, a considerat că contestațiile privind validitatea unui contract în ansamblu trebuie soluționate de un arbitru, nu o instanță, dacă contractul include o clauză arbitrală. Această hotărâre s-a bazat pe principiul „separabilității”, care tratează o clauză arbitrală ca fiind independentă de restul contractului. Prin urmare, cu excepția cazului în care clauza arbitrală însăși este contestată în mod specific, orice chestiune privind legalitatea contractului ar trebui să fie decisă prin arbitraj.
Această decizie a consolidat politica puternică a Legii Federale de Arbitraj care favorizează arbitrajul și a clarificat că, chiar dacă un contract este considerat nul, litigiile cu privire la caracterul executoriu al acesteia ar trebui să treacă în continuare la arbitraj dacă există o clauză de arbitraj. Ea subliniază întâietatea arbitrajului față de intervenția judiciară în litigiile în care contractele includ clauze de arbitraj, alinierea S.U.A. legislația mai strânsă cu practica arbitrajului internațional.
Concluzie
Arbitrajul internațional s-a dovedit a fi un instrument indispensabil în soluționarea litigiilor care decurg din contractele de împrumut, mai ales în finanțarea transfrontalieră. Natura globală a tranzacțiilor financiare moderne a făcut ca soluțiile locale să fie insuficiente, întrucât sistemele juridice și cadrele de reglementare diferite complică soluționarea litigiilor. Arbitrajul oferă un neutru, flexibil, și alternativă la litigii condusă de experți, permițând părților să navigheze în mod eficient în complexitățile acordurilor internaționale de împrumut.
[1] K. Peterdy, Contract de împrumut, https://corporatefinanceinstitute.com/resources/commercial-lending/loan-agreement/ (ultima accesare 29 noiembrie 2024).
[2] S. Wengryn, Contractul de împrumut: Un ghid profesional pentru o structurare eficientă, https://www.contractero.com/en/blog/loan-agreement (ultima accesare 29 noiembrie 2024).
[3] S. Wengryn, Contractul de împrumut: Un ghid profesional pentru o structurare eficientă, https://www.contractero.com/en/blog/loan-agreement (ultima accesare 29 noiembrie 2024).
[4] A. Sala, Acorduri de împrumut transfrontalier: Cadrul legal pentru conformitate, https://aaronhall.com/cross-border-loan-agreements-legal-framework-for-compliance/ (ultima accesare 29 noiembrie 2024).
[5] Direcția Generală Stabilitate Financiară, Uniunea serviciilor financiare și a piețelor de capital, Combaterea spălării banilor și combaterea finanțării terorismului la nivelul UE, https://finance.ec.europa.eu/financial-crime/anti-money-laundering-and-countering-financing-terrorism-eu-level_en (ultima accesare 29 noiembrie 2024).
[6] SEON Technologies Ltd., Procesul de verificare KYC: 3 Pași către conformitate, https://seon.io/resources/kyc-verification-process/ (ultima accesare 29 noiembrie 2024).
[7] K. Peterdy, Contractul de împrumut, https://corporatefinanceinstitute.com/resources/commercial-lending/loan-covenant/ (ultima accesare 29 noiembrie 2024).
[8] Camera Internațională de Comerț, Clauzele de forță majoră și de dificultate ICC, https://iccwbo.org/business-solutions/model-contracts-clauses/icc-force-majeure-and-hardship-clauses/ (ultima accesare 29 noiembrie 2024) (accentul a fost adăugat).
[9] A. Sala, Acorduri de împrumut transfrontalier: Cadrul legal pentru conformitate, https://aaronhall.com/cross-border-loan-agreements-legal-framework-for-compliance-2/ (ultima accesare 29 noiembrie 2024).
[10] Convenția privind recunoașterea și executarea premiilor arbitrale externe.
[11] J. Golden și P. Werner, Rolul modern al arbitrajului în domeniul bancar și financiar, în J. De aur, și C. Lamm (eds), Litigii financiare internaționale: Arbitraj și mediere (2015), edn online, Academic Oxford, https://doi.org/10.1093/law/9780199687862.003.0001 (ultima accesare 29 noiembrie 2024).
[12] BEI v. Siria, T-468/22 (18 octombrie 2023).
[13] Încasare cec Buckeye, Inc. v. Cardegna, 546 S.U.A. 440 (2006).