Considerat anterior contrar politicii publice[1], finanțare terță parte astăzi facilitează substanțial accesul la justiție. Multe părți nu au resursele necesare pentru a plăti pentru litigii sau arbitraj internațional, cu toate acestea, finanțarea de la terți a permis ca numeroase cereri meritorii să aibă succes. Finanțarea de la terți este adesea folosită și în litigiile de grup, unde urmărirea cererilor poate fi dificilă din cauza implicării a numeroși reclamanți cu pierderi relativ minore.[2]
Pe 26 iulie 2023, Curtea Supremă a Regatului Unit ("UKSC") a dat decizia mult așteptată R (privind aplicarea PACCAR și altele) v Tribunalul de Apel al Concurenței și alții. UKSC a constatat că acordurile de finanțare a litigiilor („LFA”) se califică drept acorduri bazate pe daune („DBA”) și, prin urmare, sunt guvernate de prevederile Legii privind instanțele și serviciile juridice din 1990 („CLSA 1990”)[3] și Reglementările bazate pe daune 2013 („Regulamentele DBA”).[4] De acum inainte, caracterul executoriu al LFA-urilor va fi supusă condițiilor specifice stabilite în secțiunea 58AA(4)[5] aplicabil la DBA.
O LFA care nu îndeplinește cerințele secțiunii 58AA din CLSA va fi considerată inaplicabilă. În timp ce hotărârea este uscată, implicațiile practice pentru arbitrajele internaționale care sunt finanțate de finanțatori terți din Regatul Unit nu sunt.
Implicații practice ale Deciziei privind finanțarea de la terți
Decizia UKSC are implicații semnificative pentru finanțarea de la terți, și, prin urmare, tribunalului nu avea puterea de a le acorda lui Katanga:
- În decizia sa, Curtea a admis că nu este „ca de obicei“[6] pentru ZLF semnate până în prezent pentru a îndeplini condițiile prevăzute în Secțiunea 58AA din CLSA 1990 aplicabil la DBA. Curtea a subliniat că, considerând că ALF-urile sunt DBA, „consecinta probabila in practica [este] că majoritatea acordurilor de finanțare a litigiilor cu terți [sunteți] în virtutea acestei prevederi [...] inaplicabile, așa cum este legea în prezent“.[7]
- Cu majoritatea LFA-urilor neaplicabile, finanțatorii vor accelera probabil procesul de modificare a acordurilor existente, fie pentru a se alinia la cerințele DBA, fie pentru a încorpora o metodă de plată care nu este legată de daunele recuperate.[8] De exemplu, finanțatorii terți pot recupera în continuare un multiplu din suma finanțării oferite.
- Este esențial ca părțile să ajungă prompt la un acord cu privire la versiunea modificată a APL, întrucât finanțatorii sunt susceptibili să suspende plata fondurilor până când se convine asupra unei versiuni modificate sau noi a LFA. Dacă nu se ajunge rapid la un acord, poate cauza întârzieri nejustificate litigiilor sau arbitrajului.
- Conform Secțiunii 47C(8) din Legea concurenței 1998 („CA 1998”)[9] și așa cum a subliniat UKSC, „un acord bazat pe despăgubiri este inaplicabil dacă se referă la proceduri colective de renunțare, chiar dacă respectă cerințele stabilite în secțiunea 58AA“.[10] Decizia UKSC creează incertitudine cu privire la APL care prevăd proceduri colective de renunțare și, prin urmare, este probabil să creeze complexități practice în acest sens. Nu este clar dacă – și cum – finanțatorii își vor restructura APL în cadrul procedurilor colective de renunțare pentru a evita calificarea lor ca DBA.
Repercusiunile pe termen lung ale acestei decizii asupra sectorului de finanțare a litigiilor din Regatul Unit, care a înregistrat o creştere semnificativă în ultimele decenii, încă nu au fost dezvăluite. Este posibil ca discuțiile cu privire la soarta zonelor defavorizate să capete amploare în cadrul parlamentului în lunile și anii următori., potențial conducând la adoptarea unor legi suplimentare menite să atenueze consecințele acestei decizii.
Contextul cazului legat de finanțarea de la terți
În centrul problemei abordate de UKSC se află o întrebare convingătoare: face LFA-uri, în care finanțatorii au dreptul la o parte din daunele acordate, se încadrează în categoria DBA? Răspunsul la această întrebare a vizat dacă finanțarea litigiilor se încadrează în contururile definiției DBA stabilite în CLSA. 1990[11] și Regulamentul DBA.
Întrebarea s-a ridicat în contextul cererilor de ordonanțe de proceduri colective („CPO”) de către UK Trucks Claim Ltd și Asociația de transport rutier în conformitate cu secțiunea 47B din CA 1998.[12] Pentru a obține un CPO de la Tribunalul de Apel Concurenței, solicitanții trebuiau să demonstreze existența unor aranjamente financiare adecvate. În această privință, s-au bazat pe LFA-uri semnate anterior. În conformitate cu acordurile, finanțatorii de litigii s-au angajat să finanțeze procedurile judiciare în schimbul unui procent stabilit din orice daune acordate în cauză. Părțile adverse au susținut, ca răspuns la cererile de CPO, că LFA-urile intră sub incidența definiției DBA conform secțiunii 58AA.(3) al CLSA 1990[13] si sunt, prin urmare, inaplicabil.
Întrebarea a avut implicații majore: dacă ZLF-urile se încadrează într-adevăr în categoria DBA, ar fi considerate inaplicabile și ilegale, întrucât nu ar respecta cerințele formale pentru astfel de acorduri conform reglementărilor aplicabile.[14] Dimpotrivă, dacă LFA-urile nu sunt considerate DBA, acestea nu ar intra sub incidența CLSA și, ca atare, ar rămâne executorii.
Ce a decis Curtea?
În decizia sa datată 26 iulie 2023, Curtea a constatat că zonele defavorizate sunt considerate DBA. LFA-urile sunt acorduri între finanțatorii de litigii și reclamanți, permițând finanțatorilor să recupereze o parte din veniturile obținute de reclamanți, dacă cererea are succes. Secțiunea 58B(2) al CLSA 1990 definește ZFL ca: „acord[s] sub care
- o persoana („finanțatorul”) este de acord să finanțeze (integral sau parțial) furnizarea de servicii de advocacy sau de litigii (de către altcineva decât finanțatorul) unei alte persoane („participantul”); și
- justițiabilul este de acord să plătească o sumă finanțatorului în circumstanțe specificate.“[15]
Conform Secțiunii 58AA din CLSA 1990, DBA"este un acord între o persoană care furnizează servicii de advocacy, servicii de litigii sau servicii de gestionare a reclamațiilor și destinatarul acelor servicii care furnizează acestea
(eu) Beneficiarul trebuie să efectueze o plată către persoana care furnizează serviciile dacă beneficiarul obține un beneficiu financiar specificat în legătură cu problema în legătură cu care sunt furnizate serviciile, și
(ii) cuantumul acelei plăți se stabilește în funcție de valoarea beneficiului financiar obținut“.[16]
În decizia sa, UKSC a declarat că stabilirea dacă LFA-urile constituie DBA „depinde dacă finanțarea litigiilor se încadrează într-o definiție expresă a „serviciilor de gestionare a reclamațiilor” din legislația aplicabilă, care include „furnizarea de servicii financiare sau asistenț㔓.[17]
Pentru definiția „servicii de gestionare a daunelor“, Secțiunea 58AA(7) se referă la Secțiunea 419A din Legea privind serviciile și piețele financiare 2000. Conform acestei prevederi, „servicii de gestionare a daunelor" include „consiliere sau alte servicii în legătură cu depunerea unei reclamații“. Dispoziția mai precizează că „alte servicii” includ prevederea de ”servicii financiare sau asistență“.[18]
Curtea s-a sprijinit pe această definiție și a concluzionat că zonele defavorizate se încadrează într-adevăr în domeniul de aplicare al serviciilor de gestionare a cererilor și, prin urmare, sunt DBA.
Având în vedere clasificarea lor ca DBA, LFA-urile nu vor fi executorii decât dacă respectă Secțiunea 58AA din CLSA 1999 și Regulamentul DBA.
In concluzie, decizia lui R (privind aplicarea PACCAR și altele) v Tribunalul de Apel al Concurenței și alții au modificat peisajul finanțării litigiilor de către terți în arbitrajul internațional, cel puțin pentru zonele defavorizate supuse dreptului englez. Determinarea Curții conform căreia ZLF-urile sunt echivalente cu DBA înseamnă că multe ZLF existente se află acum pe un teren juridic precar..
[1] R (privind aplicarea PACCAR și altele) v Tribunalul de Apel al Concurenței și alții [2023] QKSKU 28, pentru. 11: „Dreptul comun a fost ostil din punct de vedere istoric aranjamentelor pentru terți pentru a finanța litigiile dintre alții. Conform doctrinelor champerty și întreținere, astfel de aranjamente au fost, în general, considerate inaplicabile, ca fiind contrare ordinii publice, conform testului identificat în cauza British Cash and Parcel Conveyors Ltd v Lamson Store Service Co Ltd. [1908] 1 KB 1006“.
[2] R (privind aplicarea PACCAR și altele) v Tribunalul de Apel al Concurenței și alții [2023] QKSKU 28, pentru. 12; Vezi si Mastercard v Merricks [2020] QKSKU 51, pentru. 1: „suma monetară a pierderii individuale a consumatorului înseamnă că se va întâmpla rar, daca vreodata, fii intelept [Pentru o] consumatorul să litigă singur“.
[3] CLSA 1990, Secțiunea 58AA.
[5] CLSA 1990, Secțiunea 58AA(4)
[6] R (privind aplicarea PACCAR și altele) v Tribunalul de Apel al Concurenței și alții [2023] QKSKU 28, pentru. 13.
[7] ibid.
[8] Conform Secțiunii 58AA din CLSA 1990, un DBA este un acord în care suma plății este „determinată prin raportare la cuantumul beneficiului financiar obținut“.
[9] CA 1998, Secțiunea 47C(8).
[10] R (privind aplicarea PACCAR și altele) v Tribunalul de Apel al Concurenței și alții [2023] QKSKU 28, pentru. 245.
[11] CLSA 1990, Secțiunea 58AA.
[13] CLSA 1990, Secțiunea 58AA(3).
[14] R (privind aplicarea PACCAR și altele) v Tribunalul de Apel al Concurenței și alții [2023] QKSKU 28, pentru. 3; Vezi si CLSA 1990, Secțiunea 58AA: „(1) Un acord bazat pe despăgubiri care îndeplinește condițiile din subsecțiunea (4) nu este inaplicabilă doar pentru că este un acord bazat pe despăgubiri.
(2) Dar (supuse subsecțiunii (9)) un acord bazat pe despăgubiri care nu îndeplinește aceste condiții este inaplicabil [...] (4) Acordul- (A) trebuie să fie în scris; (aa) nu trebuie să se refere la proceduri care, în virtutea secțiunii 58A(1) și (2) nu poate face obiectul unui acord executoriu de taxe condiționate sau al unor proceduri de o descriere prescrisă de Lordul Cancelar; (b) dacă reglementările prevăd acest lucru, nu trebuie să prevadă o plată peste o sumă prescrisă sau o plată peste o sumă calculată într-un mod stabilit; (c) trebuie să respecte alte cerințe privind termenii și condițiile prescrise; și (d) trebuie făcută numai după ce persoana care furnizează servicii în temeiul contractului a respectat astfel de cerințe (dacă este cazul) după cum poate fi prescris în ceea ce privește furnizarea de informații“.
[15] CLSA 1990, Secțiunea 58B(2).
[16] CLSA 1990, Secțiunea 58AA (accentul a fost adăugat).
[17] R (privind aplicarea PACCAR și altele) v Tribunalul de Apel al Concurenței și alții [2023] QKSKU 28, pentru. 3.
[18] FSMA, Secțiunea 419A; în cursul judecății sale, UKSC a examinat, de asemenea, implicațiile (eu) Secțiunea 58B din CLSA 1990, introdus în 1999 pentru a permite eventual finanțarea litigiilor prin acordarea unei scutiri de la reglementările de drept comun împotriva champerty, dar care, spre deosebire de Secțiunea 58AA adăugată mai târziu, nu a fost niciodată promulgat şi (ii) Secțiunea 47C(8) al CA 1998 care declară că acordurile bazate pe daune și legate de „opt-out proceduri colective” în fața Tribunalului de Apel Concurenței nu sunt obligatorii din punct de vedere juridic.