Pe 6 Martie 2018, Curtea de Justiție a Uniunii Europene („CJUE“) found that soluționarea litigiilor investitor-stat ("ISDS") în BIT intra-UE este incompatibil cu legislația UE. The CJUE rendered the important Ahmea judgment against the Concluziile avocatului general Wathelet and found that:
„Articole 267 și 344 TFUE trebuie interpretat ca împiedicând o dispoziție dintr-un acord internațional încheiat între statele membre, cum ar fi articolul 8 din BIT, în temeiul căreia poate participa un investitor din unul dintre statele membre, în cazul unei dispute privind investițiile în celălalt stat membru, introduce o acțiune împotriva ultimului stat membru în fața unui tribunal arbitral a cărui jurisdicție pe care statul membru s-a angajat să o accepte.“
Urmând logica CJUE, această hotărâre este justificată, considerând că statele membre ale Uniunii Europene au convenit să înlăture jurisdicția propriilor lor instanțe, și, prin urmare, din sistemul de căi judiciare pe care Tratatul UE le impune să le stabilească în domeniile reglementate de legislația UE, litigiile care pot viza aplicarea sau interpretarea legislației UE.
Conform jurisprudenței CJUE, un acord internațional nu poate afecta alocarea de competențe stabilite prin tratate sau, prin urmare, autonomia sistemului juridic al UE, a căror respectare este asigurată de Curte. Articol 344 din TFUE obligă statele membre „să nu prezinte o dispută privind interpretarea sau aplicarea tratatelor la alte metode de soluționare, altele decât cele prevăzute la acestea“ (pentru. 32).
CJUE amintește că, pentru a se asigura că se păstrează caracteristicile specifice și autonomia ordinii juridice a UE, tratatele au instituit un sistem judiciar menit să asigure consecvența și uniformitatea în interpretarea legislației UE. Conform articolului 19(1) din Tratatul privind Uniunea Europeană („DVS.“), statele membre s-au angajat să „să ofere remedii suficiente pentru a asigura o protecție juridică eficientă în domeniile reglementate de dreptul Uniunii“ (pentru. 36).
CJUE amintește, de asemenea, că sistemul judiciar al UE are drept cheie procedura de pronunțare a hotărârii preliminare prevăzută la articolul 21 267 TFUE, care, prin instituirea unui dialog între Curtea de Justiție și instanțele de judecată și tribunalele statelor membre, are ca obiect asigurarea unei interpretări uniforme a dreptului UE, servind astfel pentru a-și asigura consecvența, efectul său deplin și autonomia sa, precum și, în cele din urmă, natura particulară a legii stabilite prin tratate (pentru. 37).
Pentru a se asigura că aceste principii sunt îndeplinite, CJUE a aplicat un test triplu compus din următoarele criterii:
- Disputa necesită interpretarea sau aplicarea legislației UE?
- Tribunalul arbitral este un tribunal sau un tribunal al unui stat membru în sensul articolului 267 din TFUE?
- Este hotărârea arbitrală supusă controlului de către o instanță dintr-un stat membru, să se asigure că întrebările de drept ale UE pot fi prezentate CJUE prin intermediul unei trimiteri pentru o hotărâre preliminară în conformitate cu articolul 19(1) din TEU?
Având în vedere faptul că tribunalul arbitral care decide o dispută în cadrul unei BIT intra-UE poate fi chemat să interpreteze sau să aplice într-adevăr legislația UE, de exemplu. libertăți fundamentale, inclusiv libertatea de stabilire și libera circulație a capitalurilor, Curtea a trebuit să stabilească dacă un tribunal arbitral este o instanță sau un tribunal al unui stat membru în sensul articolului 267 din TFUE privind cererile de pronunțare a unei hotărâri preliminare. CJUE a constatat că „tribunalul arbitral nu face parte din sistemul judiciar al Olandei sau Slovaciei" și asta "tocmai natura excepțională a competenței tribunalului în comparație cu cea a instanțelor din cele două state membre este unul dintre motivele principale ale existenței articolului 8 din BIT“ (cel mai bun. 45-46). CJUE este de părere că tribunalul arbitral nu are legături suficiente cu sistemul judiciar al statelor membre, deoarece nu are misiunea de a se asigura că normele legale sunt aplicate în mod uniform. Prin urmare, un tribunal arbitral nu are dreptul să facă o trimitere la CJUE pentru o hotărâre preliminară (cel mai bun. 48-49).
În ceea ce privește cel de-al treilea criteriu, CJUE a constatat că cerința articolului 19(1), adică. pentru a stabili sisteme de căi de atac în domeniile reglementate de legislația UE, nu s-a împlinit. Acest lucru se datorează faptului că controlul judiciar poate fi exercitat de instanțele de stat numai în măsura în care legislația națională permite, adică. numai pentru revizuire limitată, privind validitatea acordului de arbitraj în conformitate cu legea aplicabilă și coerența cu politica publică de recunoaștere sau executare a hotărârii arbitrale (pentru. 53).
prin urmare, CJUE a constatat că „prin încheierea BIT, statele membre părți la acesta au instituit un mecanism de soluționare a litigiilor între un investitor și un stat membru care ar putea împiedica soluționarea litigiilor într-o manieră care să asigure eficacitatea deplină a dreptului UE, chiar dacă acestea ar putea viza interpretarea sau aplicarea acestei legi.“
Arbitraj comercial v. Arbitraj de investiții
Când analizăm cele de-a treia criterii ale testului, adică, dacă hotărârea arbitrală este supusă controlului de către o instanță a unui stat membru în conformitate cu articolul 19(1) din TEU, CJUE a făcut o distincție între arbitrajul comercial și investiția:
„54 Este adevărat că, în raport cu arbitrajul comercial, the Court has held that cerințele procedurilor de arbitraj eficiente justifică ca revizuirea hotărârilor arbitrale de către instanțele din statele membre să fie limitată, cu condiția ca dispozițiile fundamentale ale dreptului UE să poată fi examinate în cursul acestei revizuiri și, daca este necesar, să facă obiectul unei sesizări la Curte pentru pronunțarea unei hotărâri preliminare (vedea, în acest sens, hotărârile din 1 iunie 1999, Eco Elvețian, C-126/97, SUA:C:1999:269, alineatele 35, 36 și 40, și din 26 octombrie 2006, Muștar ușor, C-168/05, SUA:C:2006:675, alineatele 34 la 39).“
„55 Cu toate acestea, proceduri de arbitraj cum sunt cele menționate la articolul 7 8 din BIT are different from commercial arbitration proceedings. În timp ce acestea din urmă își au originea în dorințele părților liber exprimate, fostul derivă dintr-un tratat prin care statele membre acceptă eliminarea din jurisdicția propriilor lor instanțe, și, prin urmare, din sistemul de căi de atac pe care îl prevede articolul al doilea paragraf 19(1) TEU impune ca aceștia să se stabilească în domeniile reglementate de legislația UE (vedea, în acest sens, judecata de 27 februarie 2018, Uniunea judecătorilor portughezi, C-64/16, SUA:C:2018:117, paragraf 34), litigiile care pot viza aplicarea sau interpretarea legislației UE. În aceste condiții, considerentele expuse la paragraful precedent referitoare la arbitrajul comercial nu pot fi aplicate procedurilor de arbitraj precum cele menționate la articolul 8 din BIT. "
The CJEU tries to instantiate this point using its Eco Elvețian judgement in which it found that it is in the interest of efficient arbitration proceedings that review of arbitration awards should be limited in scope and that annulment of or refusal to recognise an award should be possible only in exceptional circumstances (pentru. 35). De asemenea, a constatat că întrebările referitoare la interpretarea normelor de concurență ale UE ar trebui să fie examinate de instanțele naționale atunci când li se solicită să stabilească valabilitatea unei hotărâri de arbitraj și că ar trebui să fie posibilă trimiterea acestor întrebări., daca este necesar, la Curtea de Justiție pentru pronunțarea unei hotărâri preliminare (pentru. 40).
În cazul Achmea, CJUE consideră că abordarea eco-elvețiană nu poate fi aplicată arbitrajului de investiții din cauza diferenței pe care o vede CJUE între arbitrajul comercial și investiția. Potrivit acesteia, arbitrajul comercial este „în dorințele exprimate în mod liber ale părților“, în timp ce arbitrajul pentru investiții derivă „dintr-un tratat prin care statele membre acceptă eliminarea de jurisdicția propriilor lor instanțe, și, prin urmare, din sistemul de căi de atac pe care îl prevede articolul al doilea paragraf 19(1) TEU impune ca aceștia să se stabilească în domeniile reglementate de legislația UE“ (pentru. 55).
Raționamentul CJUE nu este foarte clar. Diferențierea dintre arbitrajul comercial și investiția este problematică, având în vedere că pentru arbitrajul comercial, it is also the Member States and the international conventions they are party to that remove the interpretation and application of EU law from the jurisdiction of their courts to arbitral tribunals and leave only a very limited control.
S-ar putea ca CJUE să fi observat diferența în a permite persoanelor fizice să-și rezolve disputa în modul în care consideră că este cazul și să permită statului însuși să facă parte la procedurile de arbitraj și să fie obligate prin hotărâri care au fost eliminate ”din sistemul căilor judiciare“. Cu alte cuvinte, statul membru ar trebui să fie legat de un standard mai ridicat atunci când furnizează căi de atac judiciare pentru o decizie privind răspunderea statului în cazul în care este necesară interpretarea și aplicarea dreptului european.
Arbitrajul investițional v. Intra-UE BIT v. Arbitraj de investiții extra-UE
Lăsând la o parte distincția, nu este clar de ce acordurile de arbitraj cu țări din afara Uniunii Europene ar trebui tratate diferit. De exemplu, un tribunal arbitral constituit în baza BIT între România și China ar putea fi solicitat să interpreteze și să aplice legislația UE și se vor aplica aceleași căi judiciare ca și în cazul arbitrajelor BIT intra-UE. CJUE nu explică modul în care acest dublu standard este justificat.
Fundalul cazului Achmea
As summarised by the CJEU’s comunicat de presa, în 1991 fosta Cehoslovacia și Olanda au încheiat un acord privind încurajarea și protecția investițiilor (PIC). BIT intra-UE prevede că litigiile dintre un stat contractant și un investitor din celălalt stat contractant trebuie soluționate pe cale amiabilă sau, în mod implicit, în fața unui tribunal arbitral (Sunt 196 BIT este în vigoare în prezent între statele membre ale UE).
În 2004, Slovacia și-a deschis piața asigurărilor de sănătate investitorilor privați. Ahmea, o întreprindere aparținând unui grup de asigurare olandez, a înființat o filială în Slovacia pentru a oferi acolo servicii de asigurări de sănătate private. in orice caz, în 2006 Slovacia a inversat parțial liberalizarea pieței asigurărilor de sănătate, și este interzisă în special distribuirea profiturilor generate de activitățile de asigurare de sănătate.
În 2008, Achmea a introdus proceduri de arbitraj împotriva Slovaciei în cadrul BIT, pe motiv că interdicția era contrară acordului și i-a provocat daune financiare. În 2012, tribunalul arbitral a constatat că Slovacia a încălcat într-adevăr BIT, și a obligat să plătească daunele Achmea în valoare de aproximativ 22,1 milioane EUR.
Slovacia a introdus apoi o acțiune în fața instanțelor germane pentru ca hotărârea tribunalului arbitral să fie anulată. Slovacia a considerat că clauza de arbitraj din BIT contravine mai multor dispoziții din Tratatul FEU.
Bundesgerichtshof (Curtea Federală de Justiție, Germania), audierea cauzei în apel, a întrebat Curtea de Justiție dacă clauza de arbitraj contestată de Slovacia este compatibilă cu Tratatul FEU.
Concluziile avocatului general
The CJEU ruled directly against the Concluziile avocatului general Wathelet who concluded that “Articole 18, 267 și 344 TFUE trebuie interpretat ca nu exclude aplicarea unui mecanism de soluționare a litigiilor pentru investitori / de stat instituit printr-un acord bilateral de investiții încheiat înainte de aderarea unuia dintre statele contractante la Uniunea Europeană“ (pentru. 273).
Avocatul general Wathelet a fost de părere că caracteristicile tribunalelor arbitrale constituite în conformitate cu BIT sunt similare cu cele din arbitrajul comercial. În special, acestea permit instanțelor și tribunalelor obișnuite ale statelor membre să asigure respectarea principiilor dreptului UE și obiectivul unei interpretări uniforme a dreptului UE și respectarea normelor de politică publică europeană (cel mai bun. 244-245).
Avocatul general Wathelet a subliniat, de asemenea, că în arbitrajul comercial internațional există riscul de a acorda premii incompatibile cu legislația UE și, de asemenea, cu principiul încrederii reciproce. În ciuda acestor riscuri, CJUE nu și-a contestat niciodată validitatea. Arbitrajul întrebărilor din dreptul concurenței UE între persoane nu este necunoscut. Potrivit lui Wathelet „În consecință, dacă arbitrajul internațional între persoane nu afectează alocarea competențelor stabilite prin tratatele UE și FEU și, în consecinţă, autonomia sistemului juridic al UE, chiar și acolo unde statul este parte la procedura arbitrală, (203) Cred că același lucru trebuie să se aplice și în cazul arbitrajului internațional între investitori și state, cu atât mai mult cu cât prezența inevitabilă a statului implică o mai mare transparență (204) și rămâne posibilitatea ca statul să i se ceară să își îndeplinească obligațiile în temeiul legislației UE printr-o acțiune pentru neîndeplinirea obligațiilor în temeiul articolelor 258 și 259 TFUE“ (pentru. 259).
Concluzie
In concluzie, din păcate, CJUE nu a fost foarte clară în hotărârea lui Achmea, încercând să facă o distincție între arbitrajul comercial și investițional și lăsând multe întrebări cu privire la impactul hotărârii Achmea asupra Tratatului Cartei Energiei și mai general arbitrajelor de investiții extra-UE deschise.